marian morar
m install
nello construct

Liceenii din Câmpia Turzii, prezenți la campania de prevenire a consumului de droguri!

zamblau eugen

Astăzi, la Colegiul „Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii a avut loc cea de-a șasea ediție a conferinței „Prevenirea consumului de droguri în rândul adolescenților clujeni – ALEG”.

Peste 200 de elevii din cele două licee din Câmpia Turzii, Liceul Teoretic „Pavel Dan” și respectiv Colegiul „Victor Ungureanu”, au fost prezenți la cea de-a șasea ediție a campaniei de prevenire a consumului de droguri, primind informații valoroase atât din partea autorităților, cât și din partea foștilor consumatori de substanțe interzise.

În cadrul evenimentului au luat cuvântul:
  • Domnul Mircea Abrudean, Secretarul General al Guvernului
  • Doamna Marinela Marc, Inspector Școlar General, Inspectoratul Școlar Județean Cluj
  • Doamna Maria Forna, Președinte ATOP Cluj
  • Domnul Dorin Lojigan, Primarul Municipiului Câmpia Turzii
  • ⁠Domnul Sebastian Marcu, Comisar Șef Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog al Județului Cluj
  • Doamna Gina Pop, Comisar Șef Analiza și Prevenirea Criminalității IPJ Cluj
  • Domnul Iosif Țițerlea, reprezentant al Teen Challenge România.
Marinela Marc, Inspector Școlar General IȘJ Cluj

Marinela Marc, Inspector Școlar General IȘJ Cluj, le-a vorbit elevilor despre pericolele la care se expun atunci când aleg să consume substanțe interzise. Mai mult decât atât, aceasta le-a comunicat elevilor prezenți că înțelege că la această vârstă, fragedă de altfel, curiozitatea este nemărginită, dar de la curiozitate și până la dependență poate fi doar un pas.

De asemenea, Marinela Marc a declarat că această serie de conferințe pentru prevenirea consumului de droguri se încheie, pentru un moment, aici, la Câmpia Turzii, dar autoritățile vor relua acest eveniment din toamnă. Ba chiar mai mult, au în plan să includă pe listă și zonele rurale.

„În primul rând, bună ziua, vouă, dragi elevi, pentru că acest eveniment vouă vă este dedicat. Așa cum spunea colega mea, face parte dintr-un șir de conferințe pe care le-am avut în toate municipiile județului Cluj. Astăzi este ultima, dar vom continua și din toamnă. Poate și cu mediul rural, cu zonele mai aglomerate și mai aproape de zona metropolitană. 

Dorim, în primul rând, ca voi să fiți corect informați. Poate vi se pare mult. Cu siguranță, în acest an școlar ați avut activități, cel puțin una la clasă, în care profesorii, diriginții, reprezentanții centrului Antidrog, ai Poliției Locale, diverse ONG-uri care au ca obiect de activitate educația, medici, psihologi au venit să vă vorbească despre droguri, despre consumul de droguri, despre pericolul lor asupra sănătății voastre. 

Să știți că nimic nu este prea mult din aceste activități comparativ cu ceea ce reprezintă acest flagel – consumul de droguri. Poate că în urmă cu câțiva ani ni se părea ceva foarte departe de noi, care nu poate să ne atingă și să ne afecteze. Vedeam în filme oameni care ajung dependenți, care trăiesc pe străzi, care își pun capăt zilelor. Vedeam polițiști în lupta cu cartelurile de droguri și ni se părea ceva de domeniul foarte îndepărtat și care numa în filme poate fi văzut.

Ei, iată că lucrurile s-au întâmplat cu o rapiditate greu de controlat, iar aceste lucruri se întâmplă și la noi și este de o amploare pe care nu v-o imaginați și oricât de multe activități de educație am face noi pentru a preveni, nu putem să ținem pasul cu traficanții de droguri și de substanțe care găsesc întotdeauna metode noi de a ajunge la oameni poate mai puțini educați, poate mai puțini informați, poate mai ușor de manipulat, astfel încât lor să le meargă afacerile. 

Sigur, veți zice «Ce se poate întâmpla dacă încerc o dată. Să văd cum e.». Este vârsta la care mergeți la petreceri, la majorate, este un context în care vreți să vă simțiți bine, ați fumat ceva o dată, vi se pare că vă simțiți nemaipomenit, nu va fost rău, nu ați leșinat, nu ați vomat… Încercați și a doua oară, și a treia oară și până la dependență nu este foarte mult.” – a spus Marinela Marc

Primarul Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan

La acest eveniment a luat parte și primarul Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, care a ținut să le spună câteva cuvinte tinerilor din comunitatea pe care o administrează.

„O să vă rog să îmi permiteți să le spun elevilor de la Liceul Teoretic «Pavel Dan» bun venit în Liceul «Victor Ungureanu», un liceu proaspăt reabilitat pe bani europeni, iar celor de la Victor Ungureanu le spun să viziteze Liceul «Pavel Dan», un alt liceu reabilitat pe bani europeni de administrația publică locală și o să vedeți că în acest moment, cele două licee pe care le avem la Câmpia Turzii arată cu totul și cu totul altfel față de cum arătau acum patru ani de zile. 

Nu voi fi cel care vă va vorbi foarte mult despre consumul de droguri, deși în cei mai bine de 12 ani în care am profesat ca avocat în municipiul Câmpia Turzii și nu numai, vreau să vă spun că am văzut multe. Am vizitat și penitenciare. Lumea se cam ferește să vorbească despre acest aspect, dar să știți că doar când vizitezi un penitenciar îți dai seama cât de grav poate fi și unde poți ajunge și cum îți poți nenorocii viața printr-o chestiune măruntă, cum ar fi o țigară cu marijuana sau cum ar fi droguri care aparent sunt fără un mare risc, dar care prin ultimele modificări legislative au fost definite ca fiind droguri de risc maxim. 

Doamna inspector vorbea despre colaborarea instituțională între administrația publică locală și Inspectoratul Școlar General sau Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, pe linia consumului de droguri vreau să vă spun că la Câmpia Turzii am reușit o performanță pe care multe administrații nu au reușit-o până în acest moment și mă refer aici la dotarea Poliției Municipiului Câmpia Turzii cu un aparat drugtest de ultimă generație și am făcut asta cu mult înainte de acel eveniment nefericit de la 2 Mai. 

Pe de altă parte, am avut posibilitatea, înainte de începerea reabilitării la Palatul Ionel Floașiu, să organizăm astfel de evenimente la care și noi am avut invitați foști consumatori de droguri și sincer, eu unul am fost impresionat și abia aștept să ascultăm povestea invitatului nostru de astăzi.” – a declarat Dorin Lojigan

Drogurile îți pot distruge viața

Pe lângă ceilalți invitați care au vorbit deschis cu liceeni despre pericolele la care se expun atunci când consumă substanțe interzise, s-a aflat și Iosif Țițerlea, reprezentant al Teen Challenge România și fost consumator de narcotice.

Acesta le-a povestit tinerilor prezenți despre cum a ajuns să fie dependent de droguri, despre cum acestea i-au „mâncat” viața, dar și despre cum a reușit să scape de această dependență, îndrumându-i pe liceenii din Câmpia Turzii să fie prudenți și să nu meargă pe calea substanțelor interzise. Elevii au fost atenți, l-au ascultat, iar la final l-au aplaudar pentru curajul de a vorbi deschis despre experiența lui.

Evenimentul a fost moderat de doamna Amalia Gurzău, inspector școlar, comunicare instituțională ISJ Cluj.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2