marian morar
m install
nello construct

5.248 de absolvenți ai clasei a VIII-a din județul Cluj vor susține Evaluarea Națională, sesiunea 2-27 iunie 2020

zamblau eugen

La Evaluarea Națională din sesiunea 2-27 iunie 2020, în județul Cluj s-au înscris 5.248 de absolvențiai clasei a VIII-a, dintre care 3.959 din mediul urban și 1289 din mediul rural 

Examenul începe luni, 15 iunie 2020, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Miercuri, 17 iunie 2020, se desfășoară proba la Matematică. Joi,18 iunie 2020, proba la Limba și literatura maternă va fi susținută de către 638 de elevi din județul Cluj. 87 de elevi vor susține proba la limba germană și 551 de elevi la limba maghiară.

Probele pentru examenele naționale încep la ora 9:00, iar la nivelul județului Cluj examenul pentru elevii claselor a VIII-a se va desfășura în 115  centre de examen, 65 de centre în mediul urban și 50 de centre în mediul rural.

Primele rezultate vor fi comunicate marți, 22 iunie 2020, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie 2020 (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie 2020 (în intervalul orar 8:00-12:00). Acestea pot fi depuse/ transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/ transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie 2020.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.

Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/ probele scrise, după finalizarea ultimei probe prevăzute în Calendarul de desfășurare a Evaluării Naționale.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

Elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie 2020 – 4 iulie 2020. La această etapă vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximumul admis, au fost în izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni.

În zilele probelor de examen, la intrarea în centrul de examen/unitatea de învățământ, cadrele medicale vor efectua triajul epidemiologic al elevilor, astfel:

  • Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, temperatură ce nu trebuie să depășească 37.3 ̊ În cazul în care temperatura înregistrată depășește maximumul admis, se repetă măsurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de 2-5 minute;
  • Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact se va realiza la umbră;
  • Observarea clinică a simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată).

Reamintim faptul că fiecare centru de examen va dispune de echipamente și materiale de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini, etc). De asemenea:

  • se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), a clanței ușii, a mânerelor de la geamuri, a pervazul ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide;
  • intrările/ ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de examen și alte încăperi, vor fi semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;
  • se asigură existența, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar;
  • În sălile de clasă examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor, astfel încât să existe o distanță între candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de celălalt.

Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Ministerul Educației și Cercetării, precum și Inspectoratul Școlar Județean Cluj pun la dispoziția celor interesați liniile TELVERDE, pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naționale, disponibile în perioada 15–18 iunie 2020, între orele 8:00-16:00, iar vineri, 19 iunie 2020, între orele 8:00 -14:00.

TEL VERDE M.E.C. – 0 800 801 100

TEL VERDE I.Ș.J. CLUJ – 0 800 816 264

                     

Biroul de presă al I.Ș.J. Cluj

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2